Pagini

marți, 23 iunie 2009

Indiferent de statutul social..suntem oameni

Duminică am avut un examen, ultimul de altfel pentru anul acesta universitar. A fost o sală în care se susţineau mai multe examene, unii dădeau restanţie..şi pe lângă profesorul titularul cursului meu, a mai asistat şi un alt profesor pe care îl ştiam şi cu care am dat examen prin iarnă. Este un faimos director la BNR, la direcţia de Gestiune a crizelor bancare. Mie nu imi spune absolut nimic respectiva persoană..din punctul meu de vedere nu îşi merită poziţia ocupată pentru că volumul lui de cunoştinţe este undeva aproape de zero..dar cui îi pasă de părerea mea? este director şi acceptăm realitatea.

La un moment dat, urmăream din umbră atitudinea lui, şi mă gândeam că citisem pe internet declaraţia de venit (unde am văzut valoarea imensă a economiilor familiei lui, el şi soţia mai exact) şi m-am minunat.

Circulă cu metroul, probabil nu vrea să cheltuiască banii aiurea, totul este calculat, dar nu ştie ca atunci când cască nu e nimeni interesat să îi vadă cariile. Gândul mi-a fugit imediat şi m-am întrebat, contează că este mare director? Îl scuză cu ceva funcţia deţinută?

Cu siguranţă..Nu..indiferent de funcţia sau statul social, suntem oameni..contează buna creştere, "cei şapte ani d-acasa".

Ce exemplu să iau eu de la "domnul profesor", reprezentant al Băncii Naţionale Române?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu