Prin programul desfăşurat în parteneriat cu Ministerul Turismului, le sunt oferite turiştilor sejururi de şase zile/cinci nopţi, de duminica şi până vinerea, în camere duble. Tariful pentru un sejur la o pensiune de două margarete este de 150 lei de persoană, în timp ce la pensiuni de trei şi patru margarete, întreagă vacanţă va costa doar 195 lei. Dacă până în acest an în banii plătiţi de client era inclusă doar cazarea, acum organizatorii au introdus un bonus. Ca noutate, majoritatea pensiunilor vor oferi şi micul dejun tradiţional românesc, din care nu vor lipsi brânzeturile, ouăle, dulceaţa,mierea sau checul m. Turiştii cei mai interesaţi de de acest program al A.N.T.R.E.C. sunt cei de peste 35 de ani, care caută locuri liniştite în care să-şi petreacă zilele de concediu sau sejururile, după vârsta pensionării.
Sursa: Adevarul
Pagini
▼
marți, 25 august 2009
Cazare la munte
Dacă vă place muntele, şi mai dispuneţi de ceva bani care să vă permită să ajungeţi acolo..am găsit ceva informaţii referitor la cazare, la preţuri foarte mici.
Mi se pare chiar bunicica oferta:)
RăspundețiȘtergeresi mie mi s-a parut :)
RăspundețiȘtergere