Pagini

joi, 2 iulie 2009

Dam de pomana..suc de grapefruit


Gândindu-mă la situaţia de la mânăstirea Agapia, mi-am amintit de o situaţie văzută săptămâna trecută la Biserica "Ioan Botezătorul" de la Unirii, unde am văzut din nou, cum noi românii facem un lucru doar pentru că trebuie făcut, fără să depunem suflet să fie ceva în regulă.

Mai exact, fiind sărbătoare un om vrea să dea ceva de pomană, şi o face cumpărând câteva sticle de Grapefruit la 2L marca Number 1 (adică o bombă chimică ce conţine doar sifon, colorant, arome şi foarte multe alte substanţe chimice). Arata îngrozitor de aiurea sucul ala, o porcărie din punctul meu de vedere, însă oamenii de pe acolo se bucurau când primeau o sticlă cu un conţinut de acest gen. Îi înteleg, sunt oameni necăjiţi care nu-şi permit să cumpere nici măcar sucul respectiv, chiar dacă are un preţ foarte mic faţă de alte băuturi răcoritoare, dar cum poţi tu să dai de pomană aşa ceva?
Mă uitam aşa la omul acela şi îmi venea să îi spun ceva, dar nu mi-e firea să mă iau cu lumea-n gură şi apoi ce treabă aveam eu cu ce intenţiona să facă el, suntem liberi să alegem ceea ce vrem să facem.

Mi se pare îngrozitor acest gen de atitudine, faptul că alegi să participi la înrăutăţirea sănătăţii unor oameni amărâţi pentru a scăpa de "obligaţia" de a da ceva de pomană. Dacă nu vrei să cheltuieşti mult, mai bine cumpără o pâine şi ofer-o cuiva, decât să iei un bax de suc teribil de prost şi nociv pentru a-l da la mai multe persoane. Sau mai bine mănâncă mai puţin într-o zi şi oferă şi unui om necăjit un mic ajutor, nu e mai bine decât să îi dai ceva care nu este bun?
Mă întreb, oare omul respectiv bea acea băutură miraculoasă pe care a oferit-o altora? Tind să cred că nu, pentru că nu arăta a fi un om amărât..dar...?

4 comentarii:

  1. Deseori se intampla sa facem unele lucruri din obligatie, ceea ce nu e bine deloc...nici pentru noi, nici pentru cei din jurul nostru pe care incercam sa ii ajutam intr-un fel sau altul...parerea mea...daca tot e sa faci ceva...fa-o ca lumea, daca nu, mai bine lasa...urasc jumatatile de masura

    RăspundețiȘtergere
  2. Perfect de acord cu tine Rappa_ru! Ce bine ar fi daca ar vedea mai multa lume lucrurile asa.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce chestie! Cum sa dai de pomana asa ceva? La banii aia puteai lua fructe,sa zicem! Acum ma mai gandesc si la faptul ca poate raposatul avea o preferinta catre sucul ala...Nu stiu! Oricum, mai bine se imparte ceva traditional decat tampeniile alea de sucuri!! Hranesti sufletul cu otravuri,daca-l hranesti?! Daca tot vrei sa faci un bine,fa-l omeneste,bun si din suflet!!!

    L'automne

    RăspundețiȘtergere
  4. Exact la asta m-am gandit si eu L'automne, daca trebuie sa faci ceva..fa-l din suflet, nu de dragul de a fi facut, ca asa nu are nicio valoare.Pup!

    RăspundețiȘtergere