Încerc să înteleg comportamentul şi reacţiile celor din jur, dar nu mereu reuşesc să găsesc şi cel mai bun răspuns la întrebări. Este greu să poţi să-ţi dai seama ce este în mintea unor oameni, pentru că suntem crescuţi diferiţi, avem comportamente şi personalităţi diferite care ne fac să reacţionăm şi să avem alte dorinţe de la viaţă.
Văd băieţi/bărbaţi aflaţi la o vârstă până în 30 de ani..care îşi caută, şi implicit îşi găsesc, fericirea practicând diverse lucruri, sau distrându-se în modalităţi "extreme".
Este foarte interesant, pentru ei, atunci când depăşesc limitele normale ale consumului de alcool..atunci când nu mai realizează conştient tot ce se întâmplă în jurul lor, sau atunci când aleg să se "relaxeze" pentru a deveni High, apelând la Marijuana, ecstasy, etc. şi ajung să trăiască momentele "altfel" decât de obicei.
Legat de starea de bine din urma consumului de marijuana, sau a altora care au cam aceleaşi reacţii, ce pot sa spun..decât că poate tuturor ne place starea de “bine”, de relaxare şi, uneori, de euforie, însă, dacă am cădea în această latură extremă, riscăm să fim dependenţi de aceste “stări de bine” şi să devenim, în timp, foarte preocupaţi de a ne procura această stare cât mai repede şi să o prelungim cât mai mult, iar “metoda” cea mai la îndemână este drogul.
Nu am consumat niciodată nimic din aşa ceva, poate acesta este motivul pentru care nu înţeleg de ce fericirea pentru unii constă în adoptarea unei variante de acest gen şi mi se pare dubios când văd că o mare parte a băieţilor/bărbaţilor recurg la ele.
De ce se spune că trebuie să-ţi trăieşti viaţa, să te distrezi cât eşti tânăr..să bei, să fumezi, să ai cât mai multe femei/bărbaţi? E adevărat că înveţi din aceste experienţe, dar nu la fel de bine îţi îndreaptă comportamentul tău într-o anumită direcţie? Dacă am încerca, am vedea cum e şi ulterior am renunţa, am putea spune că a fost o experienţă..ceva nou, dar atunci când devine o obişnuinţă, devine ceva normal care se repetă frecvent şi care are tendinţa de a se "dezvolta", de ce trebuie să reprezinte o normalitate?