Pagini

duminică, 21 iulie 2019

De la spus..la realizat. Nimic.

Sunt momente in care povestim cu cei apropiati, ne gandim la perspective, ne facem planuri si realizam cat de frumos ar fi, abia asteptam sa se intample. Trece timpul si cand ar trebui sa se duca la indeplinire cele dorite, realizam ca se intampla fix pe dos.

Imi amintesc in primul an de facultate, cum vorbeam cu o colega despre cateva planuri pentru viitor. Cat de frumos ar fi sa plecam impreuna, dupa finalizarea studiilor, sa ne angajam intr-o alta tara. Se legase o prietenie foarte frumoasa si deja ne vedeam acolo, departe, povesteam mult pe tema asta, facandu-ne vise.
Cu siguranta, e greu sa poti aprecia cu certitudine ce se va intampla in viitor (cu cat obiectivul tau este pe o perioada mai indepartata, probabilitatea de realizare este mai mica, asta e bine stiuta din teorie), dar uneori nu tine doar de conjunctura, ci de cat ne dorim noi sa realizam ceea ce ne-am propus. 
In acest caz, intr-adevar, nu s-a putut intampla asa, din cauza faptului ca drumul meu s-a dovedit a fi altul, lucru pe care nu l-as fi crezut posibil, dar s-a intamplat. Astfel, nu s-a putut realiza acea idee.

Acum, la inceputul celei d-a doua facultate, am avut aceleasi momente de a planui cu o colega, ce vom face in vara, dupa sesiune. Lucrurile au fost cat se poate de simple si destul de aproape de momentul prezent, deci cu posibilitatea mare de a putea fi realizate, insa, cred ca au fost cuvinte, doar pentru a purta o conversatie. Vorbeam de faptul ca in vara aceasta, as vrea sa raman in Iasi, sa stau putin timp in Bucuresti, pentru a ma putea plimba mai mult. Ea imi spunea ca mergem impreuna, in multe locuri, dar nimic din cele discutate nu s-a adeverit. Nu stiu cat tine de "asezarea lucrurilor" de la sine, sau cat tine de intentiile noastre, dar mi se pare trist.

Mi-am mai adus aminte azi, de alta persoana care imi spuneau ca dupa sesiune mergem la o casa de copii, la cateva manastiri, etc. si evident, au fost doar in plan. Sincer, din partea acestei persoane nu aveam asteptari. Mi-ar fi placut sa fie asa, insa stiam ca nu va fi. Am sperat pana in ultimul moment si apoi, m-am resemnat. 
Acum, incep sa nu mai cred. De la inceput, cand aud cuvintele, stiu ca sunt doar pentru conversatie.

Incep sa constientizez, cat de departe este realitatea lucrurilor intamplate efectiv, fata de ceea ce vorbim, planificam. Am intalnit putine persoane care daca spun ceva, in general, chiar fac tot posibilul sa duca la indeplinire. (ma refer aici, de la lucruri banale, de zi cu zi, pana la perspective pe termen mediu).

Voua nu vi se pare ca spunem multe, doar ca momentul vorbirii sa fie mai incarcat si eventual, sa ne bucuram putin, atunci?

marți, 16 iulie 2019

Inca o lectie primita

Stim cu totii ca viata aceasta este plina de surprize, de lucruri neprevazute in orice secunda. Suntem intr-o continua schimbare, supusi permanent la diverse situatii pe care le interpretam subiectiv si care ne duc cu gandul la anumite perspective ale vietii, ca posibil traiect viitor si uneori, in functie de asta ne sunt orientate si deciziile urmatoare.

Nu degeaba se spune ca: "suntem ceea ce am ales sa fim". Interpretam situatiile, si in functie de dorintele proprii, ne orientam incotro mergem pentru a ne atinge obiectivele, pentru a ajunge acolo unde credem ca ne este locul si a ne gasi implinirea. Din pacate, sau din fericire, uneori ajungem intr-un punct in care realizam ca deciziile luate anterior au fost gresite, ca am inteles total eronat cum stau lucrurile in viata noastra si am ajuns pe un drum care duce la autodistrugere, nicidecum la altceva.

Probabil, ca multe persoane se complac situatiei, acceptand realitatea si incercand sa se resemneze, continuandu-si drumul, in directia inceputa anterior.
Pentru unii, se produc anumite schimbari peste care nu poti trece, de care chiar trebuie sa tii cont si sa actionezi in consecinta. Acesta a fost cazul meu. 

Am realizat astazi, cat este de adevarata acea afirmatie: "niciodata sa nu spui, niciodata". In ciuda faptului, ca am stiut aceste cuvinte, in mod inconstient am actionat fix pe dos, iar azi am constientizat pe deplin intelesul acelei fraze.

Anul trecut, in 2018, pe vremea aceasta l-am imputernicit pe tata sa vina la Iasi sa ma inscrie la medicina, urmand ca pe 25 iulie sa ma prezint la examenul de admitere. A fost o incercare, pentru ca eu ma pregatisem pentru admiterea la Bucuresti, iar informatiile pe care le stiam erau doar logic, nu puteam reda nicio propozitie efectiv din manual (pe acest principiu, bazandu-se in mare parte examenul la biologie), iar cunostintele mele de chimie erau la nivel de incepator, hai sa zic mediu (dar nu mai mult de atat, sigur).
Am vazut zilele acestea multimea viitorilor candidati, si/sau rudele lor, care asteptau sa se inscrie la facultate. Eram in drum spre casierie, sa platesc o taxa de inscriere a unei colege pentru sesiunea de restante. Am putut compara evolutia si a constientiza, ca am facut un pas spre o directie pe care am negat-o, categoric, ca fiind posibila vreodata. Am finalizat primul an, fiind integralista, si pasesc catre urmatorul an, intelegand si vazand, inca o data, ca totul este posibil. 

De paisprezece ani, mi-am gasit multe motive pentru care nu as putea face medicina, sustinandu-le si fiind convinsa in totalitate de ele, crezand ca drumul meu este altul. Am inaintat asa, neintelegand de ce nu ma regasesc, de ce am sentimentul ca nu apartin locului (din niciun punct de vedere, ca pozitionare geografica sau domeniu in care activez). Pana intr-un moment, cand am spus STOP, asumandu-mi toate riscurile la care ma expuneam. 
A fost momentul in care pot spune, cu mana pe inima, ca am inceput a doua viata, ca acum simt ce inseamna sa porti in suflet bucuria rodului muncii tale si ca intr-adevar, am mai primit o lectie de la viata.

Va amintiti ultima "lectie" primita de la viata? O intamplare din care ati invatat ceva?

joi, 20 iunie 2019

Cateva cuvinte

A fost o perioada putin incarcata. Nu am realizat cand a trecut, atentia fiindu-mi indreptata asupra lucrurilor petrecute in prezent. 

De pe 3 martie pana pe 27 mai a fost, parca, o stare de euforie, impletita cu o stare de suferinta, nerabdare, incertitudine. A fost un zbucium total si o lupta intre constient - subconstient - inima extrem de mare, insa m-a ajutat Dumnezeu si de data asta, Slava Lui si multumire. Am inceput, adevarata suferinta fix inainte de a incepe sesiunea, ceea ce m-a ajutat enorm, ca altfel toate sesiunea mi-ar fi fost compromisa.

A fost o lectie din care am invatat multe, o lectia in urma careia mi s-au deschis ochii sa vad altfel oamenii, decat ii credeam si imi imaginam ca sunt, sau ar trebui sa fie (mai ales cei care vin din familii cu frati multi, cu tatal preot).

Sprijinul si ridicarea mi-a venit din Sf.Biserica, participand la Sfanta Liturghie si din grija parintelui slujitor de la Biserica unde merg. Imi doresc, si intentionez in acelasi timp, sa revin cu amanunte legate de viata de aici in Iasi, de schimbarile produse in si cu mine, iar acum ca se va termina sesiunea, nadajduiesc ca voi avea mai mult timp sa revin, sa pot face asta.
Pana atunci as vrea sa va impartasesc cateva idei, care mi-au mers la suflet si care mi-au ramas in minte, fiindu-mi de mare ajutor la momentul in care le-am auzit.

Inainte de o saptamana din sesiune, in care aveam doua examene grele, o prietena imi trimite mesaj si-mi spune: "Ana spune-i parintelui sa se roage pentru noi, ca avem exemene grele". Initial, ii raspund ca mi-e rusine sa ii spun, apoi cu sufletul totusi intristat ca nu pot da curs rugamintii ei, indraznesc si-i spun parintelui, iar raspunsul primit a fost unul pe care il consider exceptional: "examenele vin si trec, conteaza viata cum ne-o ducem".

Apoi: "murim si inviem in fiecare zi, pentru Iisus Hristos"; "o luam de la capat in fiecare zi"; "v-ati speriat voi, in urma unei caderi, dar asa este intreaga viata, cu caderi si ridicari" "tinta noastra este Hristos". 
Asa cand doar le enumeri, cu siguranta nu reprezinta mare lucru, decat atunci cand le duci intr-un context, insa consider ca macar informativ si tot pot fi de folos.

Voi va amintiti de idei asa scurte, ce au rezonat in minte si inima?

luni, 15 aprilie 2019

O noua experienta

De cand am schimbat datele problemei si am plecat pe noul drum, depun toate eforturile, constiente, pentru a aduce modificari si in comportament, gandire pentru a inlatura, macar unele, din barierele pe care stiu ca mi le-am format in/din trecut.

Incerc ca, aproape, in fiecare zi sa fac ceva diferit. Plecand de la aceasta idee, am ales sa ma inscriu ca voluntar la Congressis, un Congres International, in Iasi, pentru studentii medicinisti, respectiv tinerii doctori. Nu stiam absolut nimic despre el, nici ce presupune activitatea efectiva pe care urma s-o desfasor, dar pentru ca intotdeauna imi fac scenarii, nejustificate, care ma incarca negativ si imi dau o stare tensionata, am zis ca trebuie sa ma expun, sa mai scap din "probleme". Nu a fost o decizie deloc rea, cu toate ca, recunosc, am avut ceva emotii inaintea zilei de inceput, ca nu ma voi descurca, insa cred ca au fost benefice.

Am facut parte din departamentul de Workshops&Conferences, unde am avut alaturi niste oameni minunati, total alt mediu decat la cel la care ma asteptam (din experienta traita prin activitatile de la Bucuresti). Pana si in momentele de tensiune maxima, de oboseala, ce parca nu se mai putea opri din acumulare, indiferent cat de multe solicitari veneau (lucruri simultan aparute), raspunsul lor era unul cat se poate de calm si de intelegator, oferind ajutor, neconditionat. Este total altfel sa lucrezi in echipa cu astfel de persoane, inimaginabil pentru mine, anterior.

M-am ocupat de doua workshop-uri, unul despre Acces Vascular si unul legat de Celule Stem. Ambele extrem de interesante. Erau studenti participanti in anii terminali, care spuneau ca niciodata, la vreo lucrare practica (LP numit in facultate), nu au luat parte la o astfel de experienta, nimeni explicandu-le/demonstrandu-le asa. 

Indemn din toata inima, pe toti studentii sa se indrepte spre activitati de acest gen, sa iasa din cercul care se raporteaza doar invatat pentru materiile studiate la facultate. Nu spun ca nu trebuie invatat pentru facultate, nici vorba, ci doar ca invatatul trebuie sa imbinat cu activitati extracurriculare. Notele nu conteaza, decat in obtinerea/pastrarea unui loc bugetat si a primirii unei burse, insa rezultatele astea te ajuta pe termen scurt doar. Pentru formarea ta pe termen lung, nu este suficient.  Pe mine nu m-a intrebat nimeni, niciodata, de vreo nota din ASE, de licenta, sau dizertatie, deci la ce bun sa lupti pentru note? Conteaza doar ce stii tu cu adevarat, si pentru ca dezvoltarea sa fie mai ampla, orientarea tre sa fie multilaterala. 
Probabil aceste lucruri nu ai de unde sa le stii, decat atunci cand treci printr-o situatii de acest gen, de aceea, am vrut sa fac aceste precizari, intrucat mie nu mi-a zis nimeni inainte despre ele. (pana acum, neparticipand, la niciun Congres. Am participat doar la o sesiune de Cercetari Stiintifice, care e, aproape nimic).

Voi ce experiente ati avut, de care va amintiti cu drag?

sâmbătă, 23 martie 2019

Revine...

...primavara,

Asa cum natura revine la viata, asa sa "revenim" si noi, la starea cea dintai. La acea stare de pace, de bucurie si implinire sufleteasca, dand la o parte orice greutate sau rana, ce s-ar afla pe/in sufletul nostru.
Intotdeauna teoria a fost foarte simpla, dar de aplicat in practica, uneori, poate este imposibil, sau cel putin, asa avem noi impresia. 

Adunam in fiecare zi, lucruri si ganduri care ne framanta, mergem inainte impovarati de greutatile si problemele care nu ne dau pace, pana intr-un moment in care simtim ca nu mai putem si uneori, chiar clacam. In acel moment, avem doua variante: fie luptam sa ne redresam, fie ramanem in intuneric, in proces de autodistrugere. Atunci cand ai pe cineva alaturi, care sa te inteleaga si sa te sustina, probabil te ridici mai usor, insa poti s-o faci oricum, daca ai vointa. (poate am prefera sa stam in zona de confort, e mai simplu, dar sa ne intrebam si care vor fi rezultatele acestei alegeri).

Cu totii avem stari si stari, momente si momente, dar cu putina lupta in alungarea gandurilor negative si a automotivarii/autosugestionarii mergem inainte, putin mai usor.

Ati incercat sa mergeti pe strada, si sa dati, mai multa, atentie unei flori de pe marginea strazii, sau a unui copac cu mici lastari? Depuneti un efort cu voi insiva, concentrandu-va pe lucrurile mici din natura, pe lucrurile simple, la indemana, ce va pot aduce un zambet, o bucurie...poate fi un moment de intarire si nadajde in zile mai bune. Foarte multe, daca nu chiar totul, tin (e) doar de cum ne raportam noi la situatii. Cat de multa importanta le dam, atat au, cu atat ne influenteaza (ne consuma  energie, sau ne pot incarca, cu bucurie).

Simtim cu totii ca viata e grea, uneori nedreapta, dar ce trebuie sa se intample, se va intampla oricum, chiar daca vrem, chiar daca am prefera altfel. De aceea, pentru ca nu putem influenta toate lucrurile, macar sa facem ceea ce tine de noi. Alegerea ne apartine, ne bucuram, sau stam suparati pentru aceeasi situatie petrecuta.

Cum natura revine la viata, dupa o perioada grea, de frig si ger, putem sa ne ridicam si noi, bucurandu-ne de ceea ce avem la indemana, gratis?

vineri, 15 martie 2019

De ce am dat la medicina?

Zilele trecute la o lucrare practica (seminarii cum stiam ca se numesc in ASE), intr-o mica pauza ni se expune urmatoarea situatie: "ne intra in cabinet un pacient, diagnosticat cu cancer in faza terminala, ce prezinta multe edeme, datorate unei cantitati mici de albumina existente in organism. In cabinet, avem albumina, "la discretie", deci nu avem niciun impediment din punct de vedere al celor necesare.
Intrebarea adresata era, daca i-am administra albumina (pentru a incerca echilibrarea)? Din doua grupe, aproximativ 25 de studenti, doar doua persoane au raspuns favorabil. Evident, urmatoarele intrebari au fost, "de ce ati dat la medicina? Daca era vorba de un membru al familie, ati fi procedat la fel?" 

Consider, extrem de importante aceste intrebari, respectiv, situatia in sine. Fiecare dintre noi este  liber sa faca alegeri, fiecare dintre noi are un anumit bagaj genetic, cunostinte si experienta acumulata, dar uitam ca suntem creati "dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu", chipul l-am primit, insa asemanatoarea o dobandim prin faptele noastre.

Oare avem dreptul sa decidem, in mod indirect, ce se va intampla cu viata celor care ne calca pragul cabinetului? 
Cum s-ar desfasura lucrurile, daca am tine cont, mai mult, de comunicarea interumana, de influenta psihosomatica pe care am putea avea-o, in relationarea cu ceilalti?

Sunt multe intrebari, poate multe si fara niciun raspuns, dar poate daca vom constientiza cat de multe stau in mainile noastre, ale tuturor, cat de mult conteaza sa fim oameni (si cum asteptam ca ceilalti sa aiba un comportament agreabil, si nu numai, asa sa avem si noi fata de ei), cu mai multa vointa si interes, lucrurile s-ar (mai) schimba, in bine.

Daca totul in jurul nostru evolueaza, daca tehnica e in continua dezvoltare, noi de ce nu luptam sa ne imbunatatim, upgrad-am?

marți, 12 martie 2019

Oare cum?

A inceput Postul Mare, o saptamana cu multa incarcatura duhovniceasca, un moment ce ar trebui sa faca mai intensa starea noastra de pocainta, (nu doar in teorie, cat si practic).

Anul trecut, pe vremea asta, ma pregateam pentru admiterea la facultate, aveam timp "mai mult" (dar chiar si asa, atunci nu stiam cum sa procedez; se aplica ideea aceea, ca realizam ce am avut, doar atunci cand nu-l mai avem). Acum, cu ajutorul lui Dumnezeu sunt boboc, cu un program incarcat si cu o cantitate mare de informatii de acumulat, insa in acelasi timp, cu o dorinta launtrica de a fi aproape de Sf.Biserica. Cum sa le imbin pe ambele? In echilibru nu merg duse, nu acum, trebuie sa sacrific "un timp" si nu stiu care. 

Cum ati proceda in locul meu?

vineri, 8 martie 2019

8 Martie..in alt oras

Pentru prima oara, ma regasesc intr-un oras "strain" in data de 8 martie. Personal, nu atribui multa importanta acestei zile, si nu numai acesteia, implicit nu prea mi-a pasat de nimic legat de aceasta, pana acum.

Sunt in Iasi de aproape 6 luni, voi reveni cu post-ari legate de cele intamplate anterior, dar pentru prima oara, am simtit ca intr-adevar este o zi speciala, fara a face nimic diferit. Am vazut astazi strazile pline cu flori, de vanzare, evident. Majoritatea persoanelor, fie de sex feminim, fie de sex masculin, purtau in mana flori, lucru ce imi aducea permanent aminte, ca nu e o zi normala.

Intamplator, sau nu, am ajuns la Gradina Botanica, unde era o expozitie de flori exotice. Ce pot sa spun, decat ca a fost o minunatie? Cuvintele nu-s suficiente pentru a reda influenta acestei expozitii pentru mine. Ador florile, imi dau o stare de bucurie si parca imi transmit (in interior) un pic, din frumusetea lor.

Am petrecut aceasta zi, alaturi de doi colegi, razand cat nu am ras intr-o saptamana intreaga. 
Voi ce ati facut in aceasta zi? Ceva diferit?

vineri, 6 mai 2016

Cuvinte minunate..

Citesc cu mult drag cuvintele Sf. Ioan de Kronstadt, din cartea " Viata mea in Hristos" si as vrea sa las, uneori, cateva idei, in speranta ca poate sunt de folos si altor persoane (mie imi sunt, majoritatea cred).

" Nu cauta la frumusetea chipului, ci la aceea a sufletului omului; nu lua in seama haina (trupul este o haina vremelnica), ci vezi ce anume imbraca ea; nu te lasa sedus de o casa aratoasa, ci afla mai intai cine sta in ea si ce fel de om, este. Altminteri vei batjocori chipul lui Dumnezeu, il vei injosi pe Imparat, ploconindu-te in fata robului Sau, nedandu-I Imparatului nici cea mai mica parte din cinstea ce i se cuvine. Asijderea, nu sta sa admiri cat de frumos e tiparita cartea, ci cauta sa-i descoperi spiritul; caci altminteri injosesti duhul si inalti trupul, fiindca litera tiparita e trupul, iar cuprinsul cartii, duhul. Nu te lasa vrajit de armonia sunetelor scoase de instrumente si de voci omenesti, ci cauta sa descoperi efectul acestora asupra sufletului sau, cu alte cuvinte, care este spiritul lor. Daca acea muzica iti aduce in suflet o stare de liniste, de intelepciune, de sfintenie, ascult-o, nutreste-ti sufletul cu ea. Iar daca prin ea iti patrund in suflet patimi, nu o mai asculta, tine-te deoparte de trupul si de spiritul acelei muzici." 
                                                                    Sursa: Sf.Ioan de Kronstadt, "Viata mea in Hristos", pag.16

miercuri, 4 mai 2016

Avem..sau nu avem

" Ce ai tu omule si nu e de la Dumnezeu"?
Ne gandim oare la asta, vreodata? Sincer, eu nu prea...rar, realizez acest lucru si multumesc pentru toate..spre nevrednicia mea.

In schimb, ma gandesc/constientizez ca pentru multe lucruri primite, platim cumva pentru efectul lor.. Si nu in fata lui Dumnezeu, ma raportez doar pe orizontala, la ideea ca atunci cand ne bucuram pentru ceva si la scurt timp, apare un factor disturbator care sa diminueze (sau poate chiar sa inlature) cumva acea placere/euforie. Cum e mai bine, Dumnezeu stie. El are raspunsurile toate, El stie de ce ne expune la astfel de situatii, ca nu-s degeaba sigur, dar parca uneori dor atat de rau ... si ne dorim atat de mult sa ne fie bine, tinem si cu dintii de starea de fericire...uitand ca nimeni nu a intrat in Imparatia Cerului, "nepregatit", si nu dupa o viata traita in desfatari.

Sa ne rugam sa le primim pe toate cu bucurie, sa nu cartim si sa ne ducem "corect" crucea.

Oare cum e mai bine?