Revine...

...primavara,

Asa cum natura revine la viata, asa sa "revenim" si noi, la starea cea dintai. La acea stare de pace, de bucurie si implinire sufleteasca, dand la o parte orice greutate sau rana, ce s-ar afla pe/in sufletul nostru.

Intotdeauna teoria a fost foarte simpla, dar de aplicat in practica, uneori, poate este imposibil, sau cel putin, asa avem noi impresia. 

Adunam in fiecare zi, lucruri si ganduri care ne framanta, mergem inainte impovarati de greutatile si problemele care nu ne dau pace, pana intr-un moment in care simtim ca nu mai putem si uneori, chiar clacam. In acel moment, avem doua variante: fie luptam sa ne redresam, fie ramanem in intuneric, in proces de autodistrugere. Atunci cand ai pe cineva alaturi, care sa te inteleaga si sa te sustina, probabil te ridici mai usor, insa poti s-o faci oricum, daca ai vointa. (poate am prefera sa stam in zona de confort, e mai simplu, dar sa ne intrebam si care vor fi rezultatele acestei alegeri).

Cu totii avem stari si stari, momente si momente, dar cu putina lupta in alungarea gandurilor negative si a automotivarii/autosugestionarii mergem inainte, putin mai usor.

Ati incercat sa mergeti pe strada, si sa dati, mai multa, atentie unei flori de pe marginea strazii, sau a unui copac cu mici lastari? Depuneti un efort cu voi insiva, concentrandu-va pe lucrurile mici din natura, pe lucrurile simple, la indemana, ce va pot aduce un zambet, o bucurie...poate fi un moment de intarire si nadajde in zile mai bune. Foarte multe, daca nu chiar totul, tin (e) doar de cum ne raportam noi la situatii. Cat de multa importanta le dam, atat au, cu atat ne influenteaza (ne consuma  energie, sau ne pot incarca, cu bucurie).

Simtim cu totii ca viata e grea, uneori nedreapta, dar ce trebuie sa se intample, se va intampla oricum, chiar daca vrem, chiar daca am prefera altfel. De aceea, pentru ca nu putem influenta toate lucrurile, macar sa facem ceea ce tine de noi. Alegerea ne apartine, ne bucuram, sau stam suparati pentru aceeasi situatie petrecuta.

Cum natura revine la viata, dupa o perioada grea, de frig si ger, putem sa ne ridicam si noi, bucurandu-ne de ceea ce avem la indemana, gratis?

De ce am dat la medicina?

Zilele trecute la o lucrare practica (seminarii cum stiam ca se numesc in ASE), intr-o mica pauza ni se expune urmatoarea situatie: "ne intra in cabinet un pacient, diagnosticat cu cancer in faza terminala, ce prezinta multe edeme, datorate unei cantitati mici de albumina existente in organism. In cabinet, avem albumina, "la discretie", deci nu avem niciun impediment din punct de vedere al celor necesare.

Intrebarea adresata era, daca i-am administra albumina (pentru a incerca echilibrarea)? Din doua grupe, aproximativ 25 de studenti, doar doua persoane au raspuns favorabil. Evident, urmatoarele intrebari au fost, "de ce ati dat la medicina? Daca era vorba de un membru al familie, ati fi procedat la fel?" 

Consider, extrem de importante aceste intrebari, respectiv, situatia in sine. Fiecare dintre noi este  liber sa faca alegeri, fiecare dintre noi are un anumit bagaj genetic, cunostinte si experienta acumulata, dar uitam ca suntem creati "dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu", chipul l-am primit, insa asemanatoarea o dobandim prin faptele noastre.

Oare avem dreptul sa decidem, in mod indirect, ce se va intampla cu viata celor care ne calca pragul cabinetului? 

Cum s-ar desfasura lucrurile, daca am tine cont, mai mult, de comunicarea interumana, de influenta psihosomatica pe care am putea avea-o, in relationarea cu ceilalti?

Sunt multe intrebari, poate multe si fara niciun raspuns, dar poate daca vom constientiza cat de multe stau in mainile noastre, ale tuturor, cat de mult conteaza sa fim oameni (si cum asteptam ca ceilalti sa aiba un comportament agreabil, si nu numai, asa sa avem si noi fata de ei), cu mai multa vointa si interes, lucrurile s-ar (mai) schimba, in bine.

Daca totul in jurul nostru evolueaza, daca tehnica e in continua dezvoltare, noi de ce nu luptam sa ne imbunatatim, upgrad-am?

Oare cum?

A inceput Postul Mare, o saptamana cu multa incarcatura duhovniceasca, un moment ce ar trebui sa faca mai intensa starea noastra de pocainta, (nu doar in teorie, cat si practic).

Anul trecut, pe vremea asta, ma pregateam pentru admiterea la facultate, aveam timp "mai mult" (dar chiar si asa, atunci nu stiam cum sa procedez; se aplica ideea aceea, ca realizam ce am avut, doar atunci cand nu-l mai avem). Acum, cu ajutorul lui Dumnezeu sunt boboc, cu un program incarcat si cu o cantitate mare de informatii de acumulat, insa in acelasi timp, cu o dorinta launtrica de a fi aproape de Sf.Biserica. Cum sa le imbin pe ambele? In echilibru nu merg duse, nu acum, trebuie sa sacrific "un timp" si nu stiu care. 

Cum ati proceda in locul meu?

8 Martie..in alt oras

Pentru prima oara, ma regasesc intr-un oras "strain" in data de 8 martie. Personal, nu atribui multa importanta acestei zile, si nu numai acesteia, implicit nu prea mi-a pasat de nimic legat de aceasta, pana acum.

Sunt in Iasi de aproape 6 luni, voi reveni cu post-ari legate de cele intamplate anterior, dar pentru prima oara, am simtit ca intr-adevar este o zi speciala, fara a face nimic diferit. Am vazut astazi strazile pline cu flori, de vanzare, evident. Majoritatea persoanelor, fie de sex feminim, fie de sex masculin, purtau in mana flori, lucru ce imi aducea permanent aminte, ca nu e o zi normala.

Intamplator, sau nu, am ajuns la Gradina Botanica, unde era o expozitie de flori exotice. Ce pot sa spun, decat ca a fost o minunatie? Cuvintele nu-s suficiente pentru a reda influenta acestei expozitii pentru mine. Ador florile, imi dau o stare de bucurie si parca imi transmit (in interior) un pic, din frumusetea lor.

Am petrecut aceasta zi, alaturi de doi colegi, razand cat nu am ras intr-o saptamana intreaga. 

Voi ce ati facut in aceasta zi? Ceva diferit?