Pagini

luni, 20 iulie 2009

Imbatranim..

Îmi amintesc de vremea când mergeam la şcoală cu băiatul unui vecin de palier, care sta fix lângă mine, însoţiţi de mama lui care era casnică şi se ocupa de creşterea copilului. El era micuţ şi slăbuţ, eu eram mai dolofană (nu obeză, dar nici aşa slabă ca el)..că era soare sau ningea, mergeam la şcoală şi veneam tot împreună, dar pe mine nu avea cine să mă aştepte pentru că părinţii mei erau la muncă.

Trebuia să vin acasă, să mănânc şi să dorm, asta atunci când eram dimineaţa, că apoi am învăţat de la prânz şi nu mai era cazul, iar apoi veneau ai mei acasă şi trebuia să-mi fac lecţiile..asta nu-mi mai amintesc exact, cred că le făceam eu singură şi tata doar mă verifica..eram micuţă, nu mai reţin exact.
A venit clasa a VIII-a...ne-am apucat de meditaţii la matematică. Întotdeauna între noi a existat o concurenţă, mama lui lăudându-se cât de deştept este fiul ei, iar eu mai amărâtă că nu aveam pe nimeni care să se ocupe de mine..eram mai "slabă" decât el, in perspectiva ei. Meditaţiile le făceam tot la el, venea o profesoară (care a murit de ceva ani, şi nu era bătrână..suferea cu inima săraca şi creştea două fete singură..deci nu ducea o viaţă uşoară) ce era foarte exigentă. Nu făcea meditaţii cu oricine pentru că ştia că pretenţiile ei erau la nivel ridicat. Şi atunci, ca mereu de altfel, eu eram net inferioară lui..dar am mers mai departe, neavând alt profesor mai bun pe care l-aş fi putut alege.

Am susţinut examenul de capacitate, unde am luat notă mai mare decât el..familia lui spunând că a fost nedreptăţit, nu i-a fost corectată bine lucrarea, adevărat sau nu a făcut clasa a IX-a la Seminarul Teologic de la Cernica, lucru pe care nu şi-l dorea, nu avea îndreptare şi nici interes pentru partea religioasă..dar când situaţia ţi-o cere, nu ai încotro.

De aici, de la admiterea la liceu, drumurile noastre s-au despărţit..am continuat să vorbim doar ca nişte vecini ce ne vedeam p-afară.

Timpul a trecut, "am îmbătrânit"... iar acum sunt invitată la nuntă, voi primi invitaţia oficială în curând.
Locuieşte în casa părinţilor cu o fată, asta de ceva ani, ce în curând îi va deveni soţie şi în faţa Domnului, având loc cununia civilă anul trecut, iar în septembrie cea religioasă.

Pentru faptul că ne ştim de când eram mici şi pentru că avem aceeaşi vârstă, mi se pare atât de ciudat când mă gândesc că voi participa la nunta fostului meu coleg..nu-mi vine să cred că au trecut anii, iar dacă cu ceva timp în urmă ne jucam împreună d-a "vânzătorul şi cumpărătorul", acum o să fie mire..voi lua parte la cununia religioasă.
Asta poate şi pentru faptul că eu nu mă văd curând în această postură, mi se pare mult prea departe acest "pas", ca să nu zic imposibil.

În curând, voi merge la nuntă..apoi urmează botez şi uite aşa, ajungem la rândul nostru părinţi..dăm viaţa unor suflete care vor trebui să treacă prin aceleaşi etape ale vieţii prin care am trecut şi noi.

9 comentarii:

  1. Da, îmbătrânim! Important e să îmbătrânim frumos! :)

    Dar, îţi spun un lucru: sufletul nu îmbătrâneşte :) râmâne mereu un copil speriat şi dornic să fie îmbrăţişat...
    O noapte liniştită!

    RăspundețiȘtergere
  2. deja asta nu ma mai mira de ani de zile tot se casatoresc si fac copii fosti colegi...socul a fost cand noile generatii au inceput sa-mi zica buna ziua si sarumana si sa-mi vorbeasca cu dvs, eu simtindu-ma tot pustoaica

    RăspundețiȘtergere
  3. Viata are alt ritm pentru unii oameni, avem perceptii diferite despre momentul in care e timpul sa facem un pas important - cum ar fi casatoria. Oricum ar fi, trebuie sa fii alaturi de el! :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Tu ...esti ...Batrana ???????
    Atunci eu ce sa mai zic ....???
    Anul asta schimb prefixul ...
    va incepe cu 4 !!!
    Si se spune ca deabia acu' incepe viata !!!
    Cat despre casatorie ...
    toate la timpul lor ...pentru fiecare in parte ...

    RăspundețiȘtergere
  5. Mariana Ar fi frumos sa fie asa, dar cred ca nu se poate intampla tuturor, sunt atat de multe persoane care tin in ele atat de multa rautate, sufletul lor este plin de energie negativa probabil.

    Cristina As vrea si eu sa mi se spune buna ziua sau sa ma considere mai mare :) Chiar duminica in Water park, primesc ceva adresari din partea unui baiat..iar altu de langa el zice: "las-o mah, ca e minora"..deci nici 18 ani nu par ca as avea :D (si asta e doar un exemplu din muulte altele)

    Cora Ii voi fi alaturi, iti dai seama :)

    Pansydra Esti inca in floarea varstei :) Si la urma urmei, nu conteaza foarte mult acest aspect..conteaza ceea ce suntem cu adevarat noi ca si persoane.

    RăspundețiȘtergere
  6. Cunosc sentimentul...parca ieri ma jucam ca un pusti lipsit de griji si probleme prin fata curtii cu vecina mea(la randul nostru de aceeasi varsta)...timpul a trecut, ne indreptam spre 18 ani, spre decolarea de pe aceste plaiuri care constituiau pana nu demult, universul copilariei noastre...nu mai suntem atata de veseli nici unul dintre noi, ba mai mult din ce in ce mai suparati, mai tristi, mai pusi pe ganduri...probabil peste niste ani o sa fie la unul dintre noi 2 acelasi exemplu ca si cu tine si colegul tau...vom vedea...cert e ca timpul se scurge...

    RăspundețiȘtergere
  7. Asa este, si noi am trecut prin fazele copilariei cand ne jucam impreuna..la mine acasa, sau la el, cand mancam impreuna pentru ca mama lui imi spunea sa raman si eu la masa. Acum a trecut..traim alte vremuri, avem alte "modalitati de joaca".

    RăspundețiȘtergere
  8. Dap...sa stii...in cazul nostru, desi suntem cei mai buni prieteni, pentru ca ne stim de cand ne-am nascut si e bine sa stii ca ai pe cineva mereu aproape:)

    RăspundețiȘtergere
  9. Noi am ramas aproape mai mult la nivel teoretic, ca stam apartament langa apartament..altfel, in rest de Buna si ce faci..nimic :)

    RăspundețiȘtergere