Mediul in care traim ne influenteaza comportamentul?

Anul trecut am botezat o fetita, care provenea dintr-o familie al caror membri nu erau impreuna. Tatal copilului nu a vrut sa-si recunoasca copilul, iar mama acestuia nu a fost de acord cu intreruperea sarcinii, astfel a adus-o pe lume. Iar bunicii (mama fetei care a ales sa aduca fara sprijinul tatalul, o fiinta mica si scumpa), de asemenea sunt despartiti si traiesc separat.

Mi-a fost mila de acel copil, stiu cat este de greu sa cresti fara dragostea ambilor parinti, si asta nu pentru ca as fi trecut eu prin aceeasi situatie, am avut alaturi de mine "caldura" ambilor membri ai familiei, dar pentru mine nu a fost suficient..deci pentru ea, cu siguranta prezentul si viitorul nu sunt si vor fi tocmai roz.
Credeam ca totusi o sa fie bine, dragostea mamei o s-o ajute sa creasca si sa se dezvolte ca un copil normal. Realitatea insa este alta, la randul ei mama copilului are probleme cu parintii, nu se inteleg absolut deloc..si mediul in care a locuit si traieste in prezent este unul nefavorabil pentru ca un om sa poata trai linistit. A avut o copilarie foarte grea, a crescut mai mult singura, acum nu se intelege deloc cu mama ei, nu-l poate uita pe tatal copilului si mai grav este faptul ca incearca sa stea cu o persoana si repeta aceeasi greseala pe care a facut-o si in trecut, si in urma caruia a venit pe lume acest copil.

Pentru ca orice om ajunge la un moment in culmea disperarii, m-a sunat ieri sa ma intrebe daca ne-am putea vedea pentru ca este distrusa, nu stie cum sa procedeze sa-si revina si vrea sa vorbeasca cu mine. Nici nu am stat pe ganduri si ne-am vazut, asta dupa ce timp de 2 luni nu am vorbit decat la telefon.
Ceea am vazut mi s-a parut foarte crunt, finuta mea are un comportament foarte salbatic..nu te poti intelege cu ea, doar urla si tipa atunci cand nu faci ceea ce vrea ea. Am incercat sa ma joc cu ea, vorbind cu ea si incercand s-o fac sa ma inteleaga si sa nu mai reactioneze asa..rezultat a fost unul bun, copilul ma asculta si se distra cu mine...iar cand am plecat, voia sa vina cu mine si incepuse sa planga.
De aici reiese foarte clar, ca mama ei nu are rabdare sa comunice cu ea, sa-i acorde atentia necesara si s-o faca sa inteleaga ce este bine si ce nu, sa intre in "pielea de copil " pentru a-i aduce zambetul pe fata (stateam la nisip si cauta resturile de la tigari si le baga in gura, apoi continua cu pietre..mama ei nu o urmarea, doar eu stateam cu ochii la ea, ulterior mergea sa ii ia alea din gura..iar la cateva minute povestea se repeta consecutiv..pentru mine nu este normal, un copil trebuie sa inteleaga atunci cand ii spui ca nu este voie, dar trebuie sa-l ajuti sa ajunga la acel nivel).

Trist este ca pe o parte situatia e normal sa se prezinte asa, mama copilului nu este un om puternic care sa realizeze cum trebuie procedat pentru ca lucrurile sa se desfasoare normal, pentru ca viata fiintei ce o are sa nu fie afectata de problemele pe care ea le traieste..iar mediul in care traieste fetita cea mica este unul nefavorabil. Asculta numai adresari urate, in permanenta certuri, nu are parte de afectiunea ce ar trebui s-o primeasca din partea mamei sau a bunicii cu care sta in casa.
Am incercat sa vorbesc si s-o fac sa inteleaga ca drumul pe care merge nu este unul bun, daca acel copil la un an si patru luni se comporta asa, mai tarziu o sa fie si mai rau. Dar trebuie sa realizeze ca asa este, pentru ca altfel sunt doar cuvinte care au trecut pe langa urechea ei..este un mesaj pe care nu l-a putut receptiona.

Imi doresc din tot sufletul sa le fie bine, insa este foarte greu..nu pot sa stau zilnic in prezenta lor, ca m-as ocupa eu de copil si as ajuta-o si pe mama ei sa depaseasca greutatile (prin comunicare)..dar acel lucru este imposibil, ce sa fac oare sa fie bine?