Pagini

luni, 10 august 2009

Diplome Spiru Haret

Dupa ce tocmai am vorbit un pic cu Rapp despre situatia de la Spiru, am aflat ca diplomele de la Spiru Haret sunt valabile.
Stiu ca sunt foarte multe persoane disperate, stresate, in cautarea unui raspuns..astfel, doresc sa le transmit un mesaj calduros de sincere felicitari pentru absolvirea facultatii si pentru ca finalizarea studiilor fara probleme.

Absolvenţii de specializări neacreditate marca „Spiru Haret” pot dormi liniştiţi: diplomele lor sunt valabile, chiar dacă centrele în care au studiat nu au fost niciodată în legalitate. Ministrul educaţiei, Ecaterina Andronescu, a prezentat, sâmbătă, în şedinţa extraordinară de la guvern, raportul în cazul Universităţii „Spiru Haret” (USH).

„În urma controlului, am descoperit că cei de la «Spiru Haret» au o bază de date unică, în care nu se specifică formele de învăţământ pentru fiecare student în parte”, a precizat, ministrul.

Cu alte cuvinte, reprezentanţii USH au fost „şmecheri”. Indiferent de cum vor evolua lucrurile - dacă USH se va conforma sau nu şi va respecta sau va contesta deciziile luate de MECI, care vor deveni efective printr-un document normativ ce va fi promovat în şedinţa de guvern de miercuri, 12 august - pecetea „legal” rămâne pe 91.000 de diplome de licenţă, eliberate la „Spiru” din 2003 până în 2008.

Sursa: Evenimentul zilei

2 comentarii:

  1. E bine de stiut...poate e definitiv de data asta, ca sa nu ii mai zapaceasca pe saracii studenti:D

    RăspundețiȘtergere
  2. Ar fi super stupid sa se intample asa, dar totul e posibil..doar stim cu totii in ce tara traim :)

    RăspundețiȘtergere