Pagini

miercuri, 19 august 2009

Opriti doua ore aparatele electronice

Un sociolog spaniol susține că pentru a scăpa de stres trebuie să oprim toate aparatele electronice pe care le avem în casă timp de cel puțin două ore. Într-un interviu acordat agenției de presă EFE, Josep Marc Laporta, care este medic la Spitalul General ”Soraya Moujir” din La Palma este de părere că pentru a pentru a se realiza ”deconectarea tehnologică este nevoie ca, în momentul când ajungem acasă, să stingem toate aparatele electronice cel puțin două ore”. Nu contează ce este. Fie că este vorba despre televizor, radio, computer, ceas electronic sau telefon mobil, toate trebuie închise.

Sociologul este de părere că sunt diverși factori care pot provoca stresul, dar cel mai important este ”ritmul de viață accelerat, care înainte nu exista și chiar dacă persoanele nu ajungeau să traiască o sută de ani, aveau totuși un alt tip de viață, nu atât de stresant”. El recomandă ca cele două ore de ”deconectare tehnologică” să fie petrecute în sânul familiei.

Un alt factor care influențează stresul este goana după un serviciu bun, ținând cont că, din zi în zi, piața muncii este din ce în ce mai competitivă. El susține că pentru a reuși profesional ”trebuie să gândim în binomul tu câștigi-eu câștig” și să nu ne luptăm cu colegii de muncă.

Medicul mai afirmă că sistemul accelerat de viață conduce la o alimentație incorectă și că mâncăm nesănătos din cauza varietăților de produse de pe piață. În concepția lui ”o viață ordonată, metodică, sedentară, fără prea multe convulsii și cu o familie precum un ax central” poate fi secretul longevității umane.
Sursa: Adevarul

5 comentarii:

  1. Cred ca are dreptate...se pare ca "secolul vitezei" ne amesteste uneori;))

    RăspundețiȘtergere
  2. da, dar tre sa revenim cu picioarele pe pamant Rapp :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Corect;))...trebuie sa ne mai linistim ca in ritmul asta nebunesc vom ajunge si noi ceva de genul unui cuvant din aceeasi familie lexicala;))

    RăspundețiȘtergere
  4. E posibil să aibă dreptate. Totuşi, nu sunt de acord căci prea seamănă ceea ce recomandă el cu inepţiile trepanaţilor de la U.E. care ne îndeamnă să alocăm "ore ale Pământului"... ore pe care desigur, le respectăm numai noi, pulimea, căci EI, şmecherii, n-au treabă cu ele.

    RăspundețiȘtergere
  5. Rapp trebuie trebuie, sa vedem daca reusim numai :)

    vilo13 Nu stim cu siguranta daca intr-adevar asa e, dar nah..e o parere

    RăspundețiȘtergere