Pagini

sâmbătă, 26 septembrie 2009

Putem cumpara la mana a doua

Am gasit o lista cu cateva lucruri ce ar putea fi cumparate la mana a doua, nu sunt absolut necesare sa le cumparam in stare originala..mai ales daca vrem sa fim mai economi.

Acestea ar putea fi:

1. Cărţile. De cele de mai multe ori, citim o carte o singură dată, aşa că, de ce să plătim pentru ea o sumă deloc mică, atâta timp cât poate fi găsită la un preţ rezonabil în anticariate, la târgurile de la sfârşit de săptămână din pieţe, sau chiar o putem primi gratuit odată cu ziarul.

Excepţie fac cărţile de referinţă, precum dicţionarele sau eciclopediile, pe care le folosim în mod repetat

2. Jucăriile pentru copii. Părinţilor le este aproape imposibil să ştie care dintre jucăriile pe care le-au cumpărat micuţilor va fi piesă de rezistenţă sau vor rămâne uitate undeva într-un colţ. Aşa că, cel mai bine este fie să rămâneţi doar la stocul pe care vi l-au făcut prietenii cu fiecare vizită, fie să cumpăraţi o jucărie numai atunci când ea este cu adevărat deosebită.

Spre deosebire de americani, românii nu şi-au cultivat încă obiceiul de a oferi cadou jucăriile pe care copiii lor nu le mai folosesc.

3. Maşinile. Pentru o maşină nouă, pierderea medie anuală din valoarea sa de achiziţie este de 12,2%, potrivit edmunds.com. Astfel, la o maşină al cărei preţ la "prima mână" a fost de 20.000 de dolari, proprietarul pierde în fiecare lună cam 200 de dolari, precizează aceeaşi sursă. Unele maşini se devalorizează chiar mai repede, în funcţie de cât sunt de solicitate sau de alţi factori.

În concluzie, este mai bine să achiziţionăm o maşină deja rulată, mai ales că acum sunt tot mai mulţi agenţi de vânzări care oferă clienţilor posibilitatea de a afla istoricul automobilului.

4. Mobilierul de birou. De obicei este construit să dureze o viaţă. Un birou din lemn masiv nu este de lăsat deoparte, chiar dacă peste el a trecut patina timpului. Sunt persoane, însă, care se opun să păstreze un scaun sau un fotoliu care are o tapiţerie uzată, din aceleaşi motive pentru care nu ar folosi mănuşile sau ghetele altcuiva.

5. Uneltele. Unele dintre ele, cum ar fi ciocanele, cheile fixe sau lopeţile, dacă sunt bine îngrijite, pot fi folosite zeci de ani. Dacă nu sunteţi o persoană care foloseşte astfel de instrumente în mod frecvent, le puteţi împrumuta de la un prieten sau un vecin.

Sursa: Evenimentulzilei

In ceea ce privesc cartile, mobilierul si masinile, recunosc ca este asa. Legat de jucarii si unelte nu prea ma pricep, dar oricum sigur nu ar fi potrivit pentru romanii nostri un cadou reprezentat de jucarii folosite. S-ar simti jignit, el vrea cadouri cat mai scumpe, de firme si alte cele, indiferent despre ce este vorba. Corect?

5 comentarii:

  1. Hmm, cu chestia cu maşina... aş îndrăznii să te contrazic. O maşină nouă, dacă o achiziţionezi, în secunda doi valorează cu 10% mai puţin. Devine second...:)

    RăspundețiȘtergere
  2. sunt totusi multe persoane care isi achizitioneaza produse la mana a doua, aceste fiin avantajoase si din punct de vedere calitativ.

    RăspundețiȘtergere
  3. Am un simt al proprietatii foarte dezvoltat si am grija de lucrurile mele ca de ochii din cap. Asa ca ideea de second nu imi place.

    N-am suportat niciodata sa am carti sau jucarii de la altii. Imi place la nebunie mirosul de carte noua. Si am grija sa le pastrez in asa fel incat sa arate cat mai bine cat mai mult timp. Am carti de peste 20 de ani care arata ca si cum n-ar fi fost atinse vreodata desi le-am citit de multe ori. Nu-mi surade deloc ideea de a avea carti sau jucarii care poarta urmmele degetelor jegoase ale altora. Eu ma spal intotdeauna pe maini inainte sa-mi apuc cartile sau jucariile.

    Masina... asta e o investitie sanatoasa. Dar tot prefer una noua. Chiar daca in momentul asta nu mi-as putea permite.

    Mobilierul - aici prefer varianta do-it-yourself. Aproape tot ce am in casa a fost proiectat de mine, pe gustul meu si pentru necesitatile mele. Bucatile de lemn comandate de la fabrica pe dimensiunile din planuri, asamblarea facuta acasa de mine si de tati.

    Uneltele... situatia e la fel ca la carti si jucarii pentru mine.

    Asa ca eu zic un NU hoarat variantei second-hand

    RăspundețiȘtergere
  4. Snobismul e in floare...nici in 100 de ani n-o sa ajungem sa facem asta....

    RăspundețiȘtergere
  5. Marius asa este :)

    Miki si eu cred ca unele persoane aleg varianta second hand si nu doar legat de produsele despre care le-am citat mai sus.
    Aleg si eu uneori, dar depinde despre ce este vorba.

    brontozaurel e bine asa, eu nu m-as pricepe nici la asamblat, nici la cautat materiale si facut mobila. Esti de admirat :)

    Printre Ganduri bine zici :)

    RăspundețiȘtergere