Spiritul imigrantului carpatin tranziteazã o serie de stãri sufletesti dintre cele mai colorate pe parcursul sederii sale în tara cu cele mai multe visuri pe cap de locuitor. Poate fi împãrtit în patru etape.
Faza 1 (0-6 luni)
Ajuns în tara tuturor posibilitãtilor, omul nostru coboarã din avion cu inima cît motorul de Boeing si, în timp ce trage cu sete în plãmîni aerul american si prima tigarã, dupã 10 ore de post fortat, admirã afisul din fata sa pe care scrie mare cu litere rosii "No Smoking".
Totul i se pare extraordinar, trepidatia orasului, zgomotul autostrãzilor, dar mai ales mãrimea. Toate sînt mari, exceptional de largi, minunat de înalte, nemaipomenit de lungi. Strãzi, blocuri, gîndaci, oameni.
Benzina si laptele se vînd la galon pentru cã si masina, si omul, în America, consumã mult. Frumoase i se par românului si obiceiurile americanilor de a nu-si închide niciodatã magazinele, iar obsesiile localnicilor de a mînca pînã si ciment cu conditia ca acesta sã fie fat free le considerã drãgute, nevinovate.
Toti oamenii îi par prietenosi si amabili. Transformã toate preturile în lei si constatã cã îi mai rãmîne si rest. Face permanent comparatii între cele douã tãri, toate în favoarea Americii, normal. America e extraordinarã. România? Doar o ordinarã.
Faza 2 (6 luni - 2 ani)
America este exact ce a vãzut românul în filme. Si mai mult decît atît.
Mult prea mult. Primele interviuri pentru un job în meseria sa coincid cu primele dezamãgiri. Degeaba le aratã diploma tradusã si autentificatã de un specialist autorizat din România, care la data nasterii a scris Birthday, în zadar trece pe aplicatie experienta sa vastã de manager general la SC Multinationala SRL SA.
Cu limba, imigrantul nostru se descurcã însã foarte bine, aude la perfectie engleza. Lucru curios, de la o vreme a observat cã strãzile alea mari care l-au impresionat atît de plãcut la început nu sînt chiar asa curate, iar vegetatia luxuriantã de pe marginea soselelor cu 8 benzi nu e altceva decît niste tufe de pãlãmidã si pîlcuri de scaieti. Soarele care-i zîmbea prieteneste si complice la sosire s-a transformat acum într-un bulgãre de foc care topeste asfaltul, rãbdarea, sperantele. Noroc cu aerul conditionat. Al altora, masina lui n-are pentru cã este un hîrb made with pride in the USA , fabricat pe vremea cînd americanii nu descoperiserã încã simtul mãsurii. A cumpãrat-o cu 1.000 $, încredintat fiind cã a fãcut afacerea vietii lui, de la un dealer foarte amabil si vorbãret care nu contenea sã-i laude cunostintele despre automobile, în timp ce fostul nostru proprietar de Dacia cu bord frantuzesc si schimbãtor de viteze lung cît un bãtãtor de covoare inspecta ciurul cu acoperis lovind usor în roti cu vîrful pantofului. Obiceiul de a compara cele douã tãri si l-a pãstrat, dar acum toate sînt în favoarea României. Amintirile frumoase din si despre tara din care a plecat îl coplesesc. Îi vine sã meargã la consulatul românesc si sã-si cearã iertare. N-o face. N-ar avea cine sã îl înteleagã.
Sau sã îl asculte, programul lor de lucru fiind identic cu al sãu. O fi pentru casnice. Oricum e hotãrît, nu va sta aici. Poate cîtiva ani, sã-si facã niste bani, si va pleca înapoi. Sigur. Vorbeste acasã, nu le spune alor sãi cã instaleazã parchet si dã cu bidineaua, ci cã o sã le trimitã poze cu "eu pe malul oceanului privind zgîrie-norii".
Faza 3 (2-5 ani)
Omul a gãsit un job pe mãsura ambitiilor sale, îi place, e destul de solicitant, dar sefii îl apreciazã. De aia i-au si dat o sãptãmînã în plus la concediul legal de cinci zile pe an, iar el l-a mîncat tot în România.
Dezamãgire majorã acolo însã, toate sînt la locul lor, cum le-a lãsat, drumurile, vînzãtoarele, transpiratia, hîrtoapele, maidanezii si buticul din colt care încã vinde tigãri la bucatã elevilor si bere la pet muncitorilor care planteazã borduri si le fac poze cu telefonul mobil gagicilor care se încumetã sã treacã prin apropiere. Ajuns înapoi în America, realizeazã cu tristete cã toti prietenii sãi sînt, de fapt, în România, dar îsi revine rapid pentru cã se putea si mai rãu: ca si el sã fi fost tot acolo. A pãrãsit apartamentul închiriat si simpaticii vecini de etaj care din prietenie îl lãsau sã asculte gratis 24 de ore pe zi muzicã latino fãrã mãcar ca el sã deschidã geamurile si fãrã sã-i cearã nici nu ban. Bine, cu exceptia acelei seri cînd Miguel, vecinul din dreapta, i-a bãtut în usã usor cu coada satîrului si l-a rugat sã-l împrumute cu ce are prin portofel cît încã mai miscã.
Acum si-a luat casã, masinã nouã si a început sã se uite întîi la produse si apoi la pret. A descoperit cã sporturile americane pot fi interesante dacã îsi dã putin silinta sã le învete regulile si într-o dimineatã a realizat cã România e irecuperabilã.
Faza 4 (de la 5 ani în sus)
Copiii lui s-au nãscut aici. El le vorbeste în româneste, iar ei îi rãspund în englezã. El vrea sã-i ducã într-o vacantã prin Apuseni, ei vor la Disneyland. Odatã cu nasterea copiilor, trei generatii din familia lui sînt în America : omul nostru, copiii si bunicii pensionari adusi din tarã pentru a avea grijã de cei mici, deoarece el si sotia lucreazã. Are programe românesti la televizor pentru cã bunica a conditionat venirea de neîntreruperea vizionãrii serialului Numai iubirea.
Senzatiile tari aproape au dispãrut odatã cu instalarea unei normalitãti nefiresti si necunoscute .
Faza 1 (0-6 luni)
Ajuns în tara tuturor posibilitãtilor, omul nostru coboarã din avion cu inima cît motorul de Boeing si, în timp ce trage cu sete în plãmîni aerul american si prima tigarã, dupã 10 ore de post fortat, admirã afisul din fata sa pe care scrie mare cu litere rosii "No Smoking".
Totul i se pare extraordinar, trepidatia orasului, zgomotul autostrãzilor, dar mai ales mãrimea. Toate sînt mari, exceptional de largi, minunat de înalte, nemaipomenit de lungi. Strãzi, blocuri, gîndaci, oameni.
Benzina si laptele se vînd la galon pentru cã si masina, si omul, în America, consumã mult. Frumoase i se par românului si obiceiurile americanilor de a nu-si închide niciodatã magazinele, iar obsesiile localnicilor de a mînca pînã si ciment cu conditia ca acesta sã fie fat free le considerã drãgute, nevinovate.
Toti oamenii îi par prietenosi si amabili. Transformã toate preturile în lei si constatã cã îi mai rãmîne si rest. Face permanent comparatii între cele douã tãri, toate în favoarea Americii, normal. America e extraordinarã. România? Doar o ordinarã.
Faza 2 (6 luni - 2 ani)
America este exact ce a vãzut românul în filme. Si mai mult decît atît.
Mult prea mult. Primele interviuri pentru un job în meseria sa coincid cu primele dezamãgiri. Degeaba le aratã diploma tradusã si autentificatã de un specialist autorizat din România, care la data nasterii a scris Birthday, în zadar trece pe aplicatie experienta sa vastã de manager general la SC Multinationala SRL SA.
Cu limba, imigrantul nostru se descurcã însã foarte bine, aude la perfectie engleza. Lucru curios, de la o vreme a observat cã strãzile alea mari care l-au impresionat atît de plãcut la început nu sînt chiar asa curate, iar vegetatia luxuriantã de pe marginea soselelor cu 8 benzi nu e altceva decît niste tufe de pãlãmidã si pîlcuri de scaieti. Soarele care-i zîmbea prieteneste si complice la sosire s-a transformat acum într-un bulgãre de foc care topeste asfaltul, rãbdarea, sperantele. Noroc cu aerul conditionat. Al altora, masina lui n-are pentru cã este un hîrb made with pride in the USA , fabricat pe vremea cînd americanii nu descoperiserã încã simtul mãsurii. A cumpãrat-o cu 1.000 $, încredintat fiind cã a fãcut afacerea vietii lui, de la un dealer foarte amabil si vorbãret care nu contenea sã-i laude cunostintele despre automobile, în timp ce fostul nostru proprietar de Dacia cu bord frantuzesc si schimbãtor de viteze lung cît un bãtãtor de covoare inspecta ciurul cu acoperis lovind usor în roti cu vîrful pantofului. Obiceiul de a compara cele douã tãri si l-a pãstrat, dar acum toate sînt în favoarea României. Amintirile frumoase din si despre tara din care a plecat îl coplesesc. Îi vine sã meargã la consulatul românesc si sã-si cearã iertare. N-o face. N-ar avea cine sã îl înteleagã.
Sau sã îl asculte, programul lor de lucru fiind identic cu al sãu. O fi pentru casnice. Oricum e hotãrît, nu va sta aici. Poate cîtiva ani, sã-si facã niste bani, si va pleca înapoi. Sigur. Vorbeste acasã, nu le spune alor sãi cã instaleazã parchet si dã cu bidineaua, ci cã o sã le trimitã poze cu "eu pe malul oceanului privind zgîrie-norii".
Faza 3 (2-5 ani)
Omul a gãsit un job pe mãsura ambitiilor sale, îi place, e destul de solicitant, dar sefii îl apreciazã. De aia i-au si dat o sãptãmînã în plus la concediul legal de cinci zile pe an, iar el l-a mîncat tot în România.
Dezamãgire majorã acolo însã, toate sînt la locul lor, cum le-a lãsat, drumurile, vînzãtoarele, transpiratia, hîrtoapele, maidanezii si buticul din colt care încã vinde tigãri la bucatã elevilor si bere la pet muncitorilor care planteazã borduri si le fac poze cu telefonul mobil gagicilor care se încumetã sã treacã prin apropiere. Ajuns înapoi în America, realizeazã cu tristete cã toti prietenii sãi sînt, de fapt, în România, dar îsi revine rapid pentru cã se putea si mai rãu: ca si el sã fi fost tot acolo. A pãrãsit apartamentul închiriat si simpaticii vecini de etaj care din prietenie îl lãsau sã asculte gratis 24 de ore pe zi muzicã latino fãrã mãcar ca el sã deschidã geamurile si fãrã sã-i cearã nici nu ban. Bine, cu exceptia acelei seri cînd Miguel, vecinul din dreapta, i-a bãtut în usã usor cu coada satîrului si l-a rugat sã-l împrumute cu ce are prin portofel cît încã mai miscã.
Acum si-a luat casã, masinã nouã si a început sã se uite întîi la produse si apoi la pret. A descoperit cã sporturile americane pot fi interesante dacã îsi dã putin silinta sã le învete regulile si într-o dimineatã a realizat cã România e irecuperabilã.
Faza 4 (de la 5 ani în sus)
Copiii lui s-au nãscut aici. El le vorbeste în româneste, iar ei îi rãspund în englezã. El vrea sã-i ducã într-o vacantã prin Apuseni, ei vor la Disneyland. Odatã cu nasterea copiilor, trei generatii din familia lui sînt în America : omul nostru, copiii si bunicii pensionari adusi din tarã pentru a avea grijã de cei mici, deoarece el si sotia lucreazã. Are programe românesti la televizor pentru cã bunica a conditionat venirea de neîntreruperea vizionãrii serialului Numai iubirea.
Senzatiile tari aproape au dispãrut odatã cu instalarea unei normalitãti nefiresti si necunoscute .
Sursa: mail
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu