Uneori raman uimita de ce aud in jurul meu, si asta nu se intampla rar...oare de ce?
De exemplu, aseara in calatoria mea spre domiciliu, incercand sa citesc (pentru ca altfel ma plictisesc foarte rau si simt ca pierd vremea aiurea) aud conversatia unor 3 barbati.
Initial, am ignorat ce se vorbea langa mine, incercam sa ma concentrez asupra lecturii, pana la un moment dat, in care povesteste unul dintre barbati despre copilul lui, care avea in jur de 2 ani si incerca sa il invete sa ceara la olita atunci cand are vreo nevoie. Nu am retinut modul exact in care isi expunea ideea, cert este ca vorbea tare si ma cam deranja, implicit mi-a atras atentia si auzeam cum spunea ca cel mic injura ... nu am retinut expresia, ca nu ma interesa sa imi incarc memoria cu chestii care nu ma intereseaza.
Au continuat discutia, si la un moment spunea ca s-a saturat sa ajunga acasa si sa o auda pe sotia lui cum il cearta pe cel mic, iar la scurt timp acesta incepe sa planga. Spunea foarte indignat ca s-a saturat ca in cele cateva ore de stat acasa, sa auda atata galagie si plansul copilului, in loc sa se bucure de prezenta lui in casa, astfel intentiona sa il invete pe cel mic cum sa ii raspunda mamei atunci cand il supara si sa ii spuna " mai dute-n ... mea".
Cum poti sa te gandesti la asa ceva? Tu ca parinte, nu iti doresti sa oferi educatie copilului si sa il inveti sa vorbeasca frumos? Cum poti sa te bucuri si sa ai satisfactie cand auzi cum copilul tau isi injura mama? Nu cred ca e ceva placut sa auzi in general o asemenea expresie din gura unui copil, ce sa mai vorbim de odrasla ta...cum sa ii spuna mamei asa...unde e respectul fata de ea? Dar oricum, copilul nu are de unde sa stie, el nu isi da seama de ce se intampla si nu are nicio vina...daca asa il invata tata...
Nu vreau sa ma gandesc cum s-ar simti o femeie, atunci cand ar auzi asa ceva din gura copilului caruia i-a dat viata, fiinta pentru care muncesti si te zbati cu greutatile vietii, ca lui sa ii fie bine...
De obicei nu ma uit la cei din jurul meu, dar atunci, nu am putut sa nu-mi ridic ochii...sa pot vedea expresia fetei acelui om, acea incredere de care dadea dovada si o barbatie care dadea pe afara.
Am ramas cu un dezgust total si o neintelegere a acestui mod de a gandi si a de vedea lucrurile...nu mi-as dori sa aud astfel de vorbe din partea sotului meu, cred ca nimeni nu si-ar dori, nu-i asa?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu