Pagini

joi, 18 iunie 2009

"Viata nu inseamna sa supravietuiesti unei furtuni, ci sa stii sa dansezi in ploaie"

Am primit o mica istorisire care mi-a atins "o coarda a sensibilitatii"..este frumos sentimentul de iubire cand ai cu cine sa-l imparti..este frumos sa vezi pe strada doi oameni foarte batrani care merg tinandu-se de mana si avand grija unul de altu..ma intreb, oare vom ajunge si noi asa?
Este greu, dar nu imposibil, viata este dificila,uneori prea impovaratoare..tentatii exista la orice pas pentru fiecare dintre noi..trebuie doar sa stii ce sa alegi de viata, ce iti doresti efectiv de la viata.

Impart cu voi acea povestioara in speranta ca poate veti dori sa invatati ceva din ea:

“Era o dimineata aglomerata la cabinet cand, in jurul orei 08:30, intra un domn batran cu un deget bandajat. Imi spune imediat ca este foarte grabit caci are o intalnire fixata pentru ora 09:00. L-am invitat sa se aseze stiind ca avea sa mai treaca cel putin o jumatate de ora pana sa apara medicul. Il observ cu cata nerabdare isi priveste ceasul la fiecare minut care trece.

Intre timp ma gandesc ca n-ar fi rau sa-i desfac bandajul si sa vad despre ce este vorba. Rana nu pare a fi asa de grava… in asteptarea medicului, ma decid sa-i dezinfectez rana si ma lansez intr-o mica conversatie. Il intreb cat de urgenta este intalnirea pe care o are si daca nu prefera sa astepte sosirea medicului pentru tratarea ranii... Imi raspunde ca trebuie sa mearga neaparat la casa de batrani, asa cum face de ani buni, ca sa ia micul dejun cu sotia.

Politicoasa, il intreb de sanatatea sotiei. Senin, batranul domn imi povesteste ca sotia, bolnava de Alzheimer, sta la casa de batrani de mai bine de 7 ani. Gandindu-ma ca intr-un moment de luciditate sotia putea fi agitata de intarzierea lui, ma grabesc sa-i tratez rana dar batranul imi explica ca ea nu-si mai aduce aminte de 5 ani cine este el... Si-atunci il intreb mirata: “Si dvs.. va duceti zilnic ca sa luati micul dejun impreuna?“. Cu un suras dulce si o mangaiere pe mana, imi raspunde: “E-adevarat ca ea nu mai stie cine sunt eu, dar eu stiu bine cine este ea“.

Am ramas fara cuvinte si un fior m-a strabatut in timp ce ma uitam la batranul care se indeparta cu pasi grabiti. Mi-am inghitit lacrimile spunandu-mi in sinea mea: “Asta este dragostea, asta este ceea ce imi doresc de la viata!... Caci, in fond, asa este dragostea adevarata ?!… nu neaparat fizica si nici romantica in mod ideal. Sa iubesti inseamna sa accepti ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi si ceea ce inca nu s-a intamplat. Persoanele fericite si implinite nu sunt neaparat cele care au tot ce-i mai bun din fiecare lucru, ci acelea care stiu sa faca ce-i mai bun din tot ceea ce au"


Adesea, poate credem ca viata este nedreapta cu noi, dar oare facem si noi ceva ca sa ne fie bine?

6 comentarii:

  1. foarte frumoasa povestioara, si da este tot ce mi-as putea dori de la o iubire. Povestea seamana cu un film insa nu reusesc sa imi aduc aminte numele

    RăspundețiȘtergere
  2. E o definitie a iubirii această poveste frumoasă.

    Ca să mă misc nitel împotriva vântului, însă, vin si cu o altă interpretare (eronată, stiu): bătrânul cu pricina era atât de singur încât se amăgea, zi de zi, că nu e singur din moment ce ia micul dejun cu jumătatea lui. Nu pentru ea mergea acolo, ci pentru el însusi.

    RăspundețiȘtergere
  3. Calin,nu este eronata interpretarea ta..e posibil sa fie adevarat, nimeni nu poate nega.
    Insa trebuie apreciat faptul ca a mers acolo..putea face altceva, tot pentru el, dar neincluzand si persoana care la un moment dat a reprezentat ceva in viata lui (si poate mai reprezinta chiar)

    RăspundețiȘtergere
  4. Am cunoscut o mama care mergea zilnic la mormantului fiicei ei sa "ii tina de urat" - nu stiu cine era mai singura - mama sau fiica... Cred ca o iubire mare ne poate marca ireversibil...

    RăspundețiȘtergere
  5. Referitor la parintii care raman fara un copil, sau invers..copiii care cresc fara unul dintre parinti, consider ca este mai delicat subiectul..cand treci printr-un moment de genul asta cu siguranta ramai marcat o viata intreaga..iar suferinta provocata te afecteaza psihic..este normal. De aici probabil si intentia mamei de a merge la mormantul fiicei.
    E trist..dar nu putem schimba soarta unui om, si nici viata

    RăspundețiȘtergere
  6. Filmul la care te referi se numeste THE NOTEBOOK.

    ioana

    RăspundețiȘtergere