Pagini

miercuri, 15 iulie 2009

Unii chiar isi fac treaba intr-un mod serios

Unele firme chiar sunt demne de laudă pentru serviciile care le prestează. Deci mai există şi oameni interesaţi să realizeze un lucru bun, e drept la preţuri nu foarte mici.

După ceva plimbări în căutarea unei canapele pentru sufragerie, am optat pentru varianta de a face comandă (pentru a-mi alege materialul şi culoarea care mă interesa) la o firmă din Bucureşti, despre care mai citisem pe net şi care aveau ceva recomandări. Însă până a ajunge aici, am văzut toate modelele posibile de canapele extensibile..unele care aveau preţuri chiar foarte mici. De exemplu, văzusem o canapea albă (superbă) din piele care costa mai puţin decât o canapea pe model clasic. Mă tenta pentru că arata frumos..însă pe mine mă interesa o canapea extensibilă pe care s-o folosesc zilnic, nu mă interesa numai aspectul exterior. Iar apoi, e cam greu de întreţinut culoarea albă, mai ales pe o bucată de piele, care dacă s-a măzgălit cu pixul sau s-a vărsat ceva pretenţios pe ea, greu o mai scoţi curată. Înafară de asta nu mi se părea în regulă nici faptul că vara se cam lipeşte pielea aia de tine, iar iarna ţine de frig la început, aşa că am ales combinaţia stofă plus piele..variantă de care sunt mulţumită.

Aşa cum spuneam mai sus, până la urmă am ales varianta de a face comandă. Am plătit avans 30%, urmând ca diferenţa s-o plătesc atunci când primesc produsul acasă, şi tot atunci mi s-a comunicat ca termen de livrare perioada 13-17 iulie. M-au sunat ieri, 14 iulie, pentru a-mi comunica că astăzi între 14:30 şi 15:00 mi se va aduce canapeaua (cu fotoliul). Ce pot să vă spun decât că la ora 14:25 a sunat interfonu şi canapeaua mea urma să fie adusă? În 10 minute, a fost pusă la locul ei, fiind împachetată când au adus-o, şi au plecat mai departe.

Sunt într-adevăr mulţumită de serviciile prestate de cei de la Euromobila, mai ales că am avut inclus în preţul canapelei şi montajul cu transportul, adică nu m-am stresat deloc cum o urc ceva etaje sau cu ce o aduc acasă. A costat un pic mai mult, decât restul produselor existente la alte magazine (făcând excepţie Mobexpert, care avea nişte preţuri exorbitante şi nejustificate poate, din punctul meu de vedere), dar chiar îşi merită banii.

Îi recomand fără nicio ezitare!


5 comentarii:

  1. Te rog să vii să iei darul pregătit aici pentru minunatul răspuns de la întrebarea ,,Ce sunt lacrimile? Care este rostul lor? " Îţi doresc din nou numai lacrimi de fericire!

    RăspundețiȘtergere
  2. S-o stapanesti sanatoasa,iubita!!!
    Sa te imbie la odihna,citit si somn cu vise frumoase !!!!!!!!!
    Ce culori ai ales? Sa vedem ce preferinte are fetita!!

    Pupici somnorosi!
    L'automne

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc Mariana! La fel si tie! Numai bine iti doresc.

    Draga mea L'automne canapeaua mea are doua nuante de maro (ca sa suporte mizeria si sa se asorteze cu "prostiile" existente la acest moment). Partea din piele este un maro inchis cu tenta de visiniu, iar partea din stofa este un maro mai deschis. O sa ii fac poza si o sa-ti trimit daca vrei :)

    I-am facut azi inaugurarea, stand linistita si citind..era tare bine. Cealalta era distrusa saraca, dormeam in hop-uri pe ea..era normal, avea doar 27 de ani :)
    O seara frumoasa iti doresc scumpa!
    P.S. Am pregatit pachetul, trebuie sa ajung la posta maine si gata, am rezolvat treaba :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Buna dimineata,iubita!!!!!!
    Sa stii ca nici eu n-as fi ales alb! Canapelele alea sunt doar de fite,nu sa fie practice...si-atunci de ce sa mai dam banii? Nici confortabile nu sunt,plus ca ai senzatia ca ingheti in ele...
    Am o cunostinta cu o astfel de canapea,nu sta nimeni pe ea,doar catelusa!!!! Praful trebuie sters zilnic dar gherutele...raman! O aiureala!!!!!!!!!!!
    Maro roscat imi place si mie!! E dragut,practic si per ansamblu...confortul conteaza!!
    Sa-ti fie bine,draga mea!!

    Saru'mana pentru tot!!!!
    Tinem aproape!
    Pupicei matinali!

    L'automne

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc scumpa!
    Pupicei multi si o zi cat mai frumoasa iti doresc!

    RăspundețiȘtergere