Stim cu totii ca viata aceasta este plina de surprize, de lucruri neprevazute in orice secunda. Suntem intr-o continua schimbare, supusi permanent la diverse situatii pe care le interpretam subiectiv si care ne duc cu gandul la anumite perspective ale vietii, ca posibil traiect viitor si uneori, in functie de asta ne sunt orientate si deciziile urmatoare.
Nu degeaba se spune ca: "suntem ceea ce am ales sa fim". Interpretam situatiile, si in functie de dorintele proprii, ne orientam incotro mergem pentru a ne atinge obiectivele, pentru a ajunge acolo unde credem ca ne este locul si a ne gasi implinirea. Din pacate, sau din fericire, uneori ajungem intr-un punct in care realizam ca deciziile luate anterior au fost gresite, ca am inteles total eronat cum stau lucrurile in viata noastra si am ajuns pe un drum care duce la autodistrugere, nicidecum la altceva.
Probabil, ca multe persoane se complac situatiei, acceptand realitatea si incercand sa se resemneze, continuandu-si drumul, in directia inceputa anterior.
Pentru unii, se produc anumite schimbari peste care nu poti trece, de care chiar trebuie sa tii cont si sa actionezi in consecinta. Acesta a fost cazul meu.
Am realizat astazi, cat este de adevarata acea afirmatie: "niciodata sa nu spui, niciodata". In ciuda faptului, ca am stiut aceste cuvinte, in mod inconstient am actionat fix pe dos, iar azi am constientizat pe deplin intelesul acelei fraze.
Anul trecut, in 2018, pe vremea aceasta l-am imputernicit pe tata sa vina la Iasi sa ma inscrie la medicina, urmand ca pe 25 iulie sa ma prezint la examenul de admitere. A fost o incercare, pentru ca eu ma pregatisem pentru admiterea la Bucuresti, iar informatiile pe care le stiam erau doar logic, nu puteam reda nicio propozitie efectiv din manual (pe acest principiu, bazandu-se in mare parte examenul la biologie), iar cunostintele mele de chimie erau la nivel de incepator, hai sa zic mediu (dar nu mai mult de atat, sigur).
Am vazut zilele acestea multimea viitorilor candidati, si/sau rudele lor, care asteptau sa se inscrie la facultate. Eram in drum spre casierie, sa platesc o taxa de inscriere a unei colege pentru sesiunea de restante. Am putut compara evolutia si a constientiza, ca am facut un pas spre o directie pe care am negat-o, categoric, ca fiind posibila vreodata. Am finalizat primul an, fiind integralista, si pasesc catre urmatorul an, intelegand si vazand, inca o data, ca totul este posibil.
De paisprezece ani, mi-am gasit multe motive pentru care nu as putea face medicina, sustinandu-le si fiind convinsa in totalitate de ele, crezand ca drumul meu este altul. Am inaintat asa, neintelegand de ce nu ma regasesc, de ce am sentimentul ca nu apartin locului (din niciun punct de vedere, ca pozitionare geografica sau domeniu in care activez). Pana intr-un moment, cand am spus STOP, asumandu-mi toate riscurile la care ma expuneam.
A fost momentul in care pot spune, cu mana pe inima, ca am inceput a doua viata, ca acum simt ce inseamna sa porti in suflet bucuria rodului muncii tale si ca intr-adevar, am mai primit o lectie de la viata.
Va amintiti ultima "lectie" primita de la viata? O intamplare din care ati invatat ceva?
Deci ești studentă la medicină....e o meserie frumoasă, mai ales dacă accepți noțiunea și practica de medicină integrativă. În fiecare zi învăț ceva nou, chiar dacă aparent e ceva banal...în timp, iese la suprafață importanța celei mai ”mici” lecții.
RăspundețiȘtergereMă bucur așadar că am întâlnit o colegă.Să nu renunți la practica medicală axandu-te pe ”cariera” de reprezentant medical. Medicina e frumoasă cu pacientul în față.Doar să ai grijă cum să faci să îți organizezi timpul încât să ai timp suficient pentru anamneză. De cele mai multe ori anamneza și examenul clinic te orientează foarte bine spre diagnostic.