Pagini

duminică, 21 iulie 2019

De la spus..la realizat. Nimic.

Sunt momente in care povestim cu cei apropiati, ne gandim la perspective, ne facem planuri si realizam cat de frumos ar fi, abia asteptam sa se intample. Trece timpul si cand ar trebui sa se duca la indeplinire cele dorite, realizam ca se intampla fix pe dos.

Imi amintesc in primul an de facultate, cum vorbeam cu o colega despre cateva planuri pentru viitor. Cat de frumos ar fi sa plecam impreuna, dupa finalizarea studiilor, sa ne angajam intr-o alta tara. Se legase o prietenie foarte frumoasa si deja ne vedeam acolo, departe, povesteam mult pe tema asta, facandu-ne vise.
Cu siguranta, e greu sa poti aprecia cu certitudine ce se va intampla in viitor (cu cat obiectivul tau este pe o perioada mai indepartata, probabilitatea de realizare este mai mica, asta e bine stiuta din teorie), dar uneori nu tine doar de conjunctura, ci de cat ne dorim noi sa realizam ceea ce ne-am propus. 
In acest caz, intr-adevar, nu s-a putut intampla asa, din cauza faptului ca drumul meu s-a dovedit a fi altul, lucru pe care nu l-as fi crezut posibil, dar s-a intamplat. Astfel, nu s-a putut realiza acea idee.

Acum, la inceputul celei d-a doua facultate, am avut aceleasi momente de a planui cu o colega, ce vom face in vara, dupa sesiune. Lucrurile au fost cat se poate de simple si destul de aproape de momentul prezent, deci cu posibilitatea mare de a putea fi realizate, insa, cred ca au fost cuvinte, doar pentru a purta o conversatie. Vorbeam de faptul ca in vara aceasta, as vrea sa raman in Iasi, sa stau putin timp in Bucuresti, pentru a ma putea plimba mai mult. Ea imi spunea ca mergem impreuna, in multe locuri, dar nimic din cele discutate nu s-a adeverit. Nu stiu cat tine de "asezarea lucrurilor" de la sine, sau cat tine de intentiile noastre, dar mi se pare trist.

Mi-am mai adus aminte azi, de alta persoana care imi spuneau ca dupa sesiune mergem la o casa de copii, la cateva manastiri, etc. si evident, au fost doar in plan. Sincer, din partea acestei persoane nu aveam asteptari. Mi-ar fi placut sa fie asa, insa stiam ca nu va fi. Am sperat pana in ultimul moment si apoi, m-am resemnat. 
Acum, incep sa nu mai cred. De la inceput, cand aud cuvintele, stiu ca sunt doar pentru conversatie.

Incep sa constientizez, cat de departe este realitatea lucrurilor intamplate efectiv, fata de ceea ce vorbim, planificam. Am intalnit putine persoane care daca spun ceva, in general, chiar fac tot posibilul sa duca la indeplinire. (ma refer aici, de la lucruri banale, de zi cu zi, pana la perspective pe termen mediu).

Voua nu vi se pare ca spunem multe, doar ca momentul vorbirii sa fie mai incarcat si eventual, sa ne bucuram putin, atunci?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu