A trecut 1 iunie, ziua Internationala a copilului, a noastra ... a tuturor.
Indiferent de varsta, tot pastram in suflet acea traire a unui copil, in diverse situatii si momente ce viata ni le ofera.
Atunci cand suntem mici, ne dorim sa crestem, sa scapam de grija parinteasca si sa nu mai depindem de nimeni, chiar daca ni se spune ca ne vom dori sa mai fim copii si nu credem. Pe masura ce trec anii, si ajungem sa ne lovim direct cu greutatile vietii (pana atunci fiind sub protectia parintilor), ne gandim daca nu era mai bine cand eram mici, ca nu aveam nicio grija si nu eram obligati sa ne castigam singuri existenta. Dar chiar si asa, "batrani" ne bucuram pentru lucruri marunte, asa cum odinioara o faceam cand primeam ceva dulce, sau o mica jucarie, atunci cand ni se pregatea o surpriza si eram rasplatiti pentru o fapta buna, nu-i asa?
Imi e dor de vremea copilariei si a adolescentei, atunci cand dirigentele (profesor de matematica) imi spunea ca o sa imi lipseasca anii petrecuti in liceu si sa renunt la ideea de ma indrepta spre Academia de Politie (meserie pe care am vazut-o la tata), sa merg spre Facultatea de Medicina (el ma vedea pe mine stand multe ori la masa de lucru, invatand).Tot anul clasei a XII-a mi-a spus asta, si eu am refuzat categoric, motivand ca nu sunt in stare sa vad oameni in suferinta, cad langa ei ... nu am puterea sa ii ajut. Acum regret asa cum nu am regret nimic din viata asta, si mi-a spus ca asa o sa fie, dar nu am crezut, evident.
E trist, viata trece pe langa noi fara s-o pretuim la adevarata valoare, Dumnezeu ne arata multe ... dar nu vrem sa le vedem, va veni vremea cand vom privi in urma si vom realiza ca nu am realizat mare lucru, o sa fie prea tarziu.
V-ar placea sa fiti iar copii?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu