
Pentru ca suntem in ultima zi a acestui an, si orele trec..va doresc sa aveti parte de numai bucurii, impliniri si realizari in noul an ce va urma.
LA MULTI ANI!
In prag de Sarbatori, Saptamana Financiara va daruieste “Nostradamus – Misterele catrenelor pierdute”, un thriller captivant, semnat de Mario Reading, autorul best-sellerului “Nostradamus. Profetiile complete 2001-2015”. Aparuta in Marea Britanie in luna august a acestui an, “Misterele catrenelor pierdute” s-a facut imediat remarcata pe piata editoriala din intreaga lume, drepturile de publicare fiind deja vandute in 34 de tari.Sursa: Sfin
BERBECCei născuţi în această zodie sunt dinamici, dornici de nou, buni sportivi Un costum de schi, o pereche de clăpari sau chiar numai un rucsac le va face mare plăcere.
Pentru copiii acestui semn de Foc, un joc creativ va fi cel mai indicat. Pentru cei mai în vârstă se recomandă o carte cu descoperiri sau cu invenţii.
TAURNativii din acest semn de Pământ iubesc munca asiduă, căminul şi confortul.
Pentru domni, merge un vin de colecţie, iar pentru doamne - o bijuterie de calitate, fină, nu neapărat dintr- un metal preţios. Şi ei, şi ele acceptă cu plăcere un obiect de anticariat. Copiii din Taur apreciază mai ales dulciurile „de firmă”.
GEMENIDinamici, inventivi, curioşi şi imaginativi, sunt destul de greu de mulţumit.
Bărbaţilor li se poate oferi un set de jocuri - poker, table, ruletă. Femeile, în schimb, se vor bucura de o carte rară. Sau una despre vedete, mai ales că le cam place bârfa. Un joc „Micul magician” va fi o bucurie pentru copilul din Gemeni.
Emotivi şi sentimentali, dar riguroşi şi tenace, pentru nativii acestui semn de Apă casa este fortăreaţa lor.RAC
Orice cadou legat de acest teritoriu este bine-venit: o ramă preţioasă cu poza de familie, un obiect care se potriveşte într-un colţ din camera de zi. Copilul va fi satisfăcut de un set de pictură sau de un acvariu.
LEUFire nobilă, nativul acestui semn de Foc poate fi uşor de mulţumit cu un cadou personalizat - agendă de birou, un breloc cu numele său sau un mouse-pad. Doamna-Leu va fi încântată de un tort cu fotografia familiei sau de o bijuterie din metal preţios. Un joc de puzzle sau de Lego îi va fi pe plac copilului-Leu.
FECIOARĂHotărâţi, calculaţi şi analitici, cei născuţi în această zodie pun accentul pe obiectele practice.
Orice aparat electrocasnic va fi bun pentru ambele sexe. O minge de fotbal sau de volei, o sanie sunt cadouri ideale pentru copiii din Fecioară. Şi o carte de literatură le va va pica foarte bine, mai ales că sunt şi foarte studioşi.
BALANŢĂNativii acestui semn de Aer sunt greu de mulţumit cu un cadou banal.
Bărbatul s-ar bucura de un set „manuscriptum” - pană de scris, peniţă de schimb, călimară şi o mapă de birou. Doamna apreciază bijuteriile exotice, chiar şi din metal comun. Copilului îi plac cărţile de aventuri şi jocurile complicate.
SCORPIONCei născuţi în această zodie sunt energici, posesivi şi enigmatici. Bărbaţii sunt pasionaţi de cărţile despre organizaţii sau activităţi secrete, iar femeile ar prefera un cadou care să le sugereze independenţă. Jucăriile sexuale i-ar bucura pe ambii parteneri.
Copiii adoră sporturile riscante, dar şi cărţile de aventuri.
SĂGETĂTORUn semn de Foc inteligent, cu intuiţie fină şi simţ anticipativ, Săgetătorul adoră călătoriile.
De aceea, orice obiect de folos într-o asemenea activitate îl va impresiona plăcut. Doamna va fi foarte bucuroasă de un set de întreţinere sau de unul de cosmetice. Copilul ar aprecia o trusă de chimie sau de fizică.
CAPRICORNFire introvertită, organizată şi tenace, acest semn de Pământ admiră obiectele rare sau decorative.
Doamna caută nuanţele închise, o eşarfă sau un voal cu asemenea tentă fiindu-i deosebit
de plăcut. Copilul are veleităţi de organizare, dar este bine să primească un echipament sportiv pentru un joc de echipă.
VĂRSĂTORSemn de Aer, idealist, sensibil şi spiritual, Vărsătorul apreciază electronicele de ultimă oră, dar are şi preocupări ezoterice. Oferiţi-i „Istoria ocultismului”. Doamna ar fi încântată de o podoabă din material preţios şi de o carte de bucate exotice.Copilul se va bucura de un joc de asamblat, cu implicaţii logice.
PEŞTINativii acestei zodii de Apă sunt caracterizaţi de mistic, de artă şi de devotament.
Bărbatul va aprecia orice are legătură cu marea, cu misterul. Doamna va fi impresionată de un obiect artistic, original, care o face să viseze. Copilul din Peşti va fi satisfăcut de sferele cu lichid având la interior peisaje sau figurine.
Sursa: EVZ
O ora de navigare pe internet in fiecare zi este benefica pentru cresterea IQ-ului si stimularea memoriei in cazul adultilor, in ciuda temerilor referitoare la efectele daunatoare ale erei digitale asupra dezvoltarii creierului uman, informeaza dailymail.co.uk consultat de Mediafax.
Cercetatorii de la Universitatea California din Los Angeles (UCLA) au comparat tomografiile creierelor voluntarilor de varsta mijlocie care utilizeaza foarte rar internetul cu cele ale voluntarilor experimentati in navigarea pe internet, efectuate in timp ce participantii la acest studiu cautau diverse informatii pe internet, timp de o ora, in fiecare zi.
Dupa cinci zile, anumite zone din cortexul prefrontal, care controleaza capacitatea de luare a deciziilor si de integrare a informatiilor complexe, au devenit in mod semnificativ mult mai active.
Aceste zone erau aproape inactive la inceputul testelor, a declarat Gary Small, profesor de psihiatrie si stiinte biocomportamentale la UCLA, coordonatorul studiului.
"Dupa cinci zile, aceste zone au devenit tot mai active, pe masura unei utilizari regulate a internetului, demonstrand astfel ca functiile creierului se pot modifica si se pot imbunatati foarte repede. Acest studiu demonstreaza ca media IQ-ului - coeficientul de inteligenta al fiecarei persoane - creste in mod constant, odata cu progresul culturii digitale", a declarat autorul studiului.
Potrivit aceluiasi cercetator american, capacitatea de procesare rapida a informatiilor
si efectuarea sarcinilor multiple fara a comite erori au fost si ele ameliorate.
Chiar si activitatile monotone, precum citirea si sortarea e-mailurilor, poate sa imbunatateasca, potrivit cercetarii, capacitatea decizionala"Stergerea selectiva a e-mailurilor primite, pe baza unei rutine zilnice, poate sa ajute la dezvoltarea unei capacitati mai bune de sortare rapida a unei cantitati mari de informatii si de separare a informatiilor importante de cele care sunt mai putin importante", a explicat Gary Small.
Exista insa si efecte negative. O utilizare prelungita a computerului poate avea efecte profunde asupra modului in care oamenii gandesc, simt si se comporta.
"Desi folosirea internetului poate sa imbunatateasca procesarea informatiilor si luarea rapida a deciziilor, utilizarea lui in exces poate sa afecteze abilitatile interpersonale, putand conduce la un deficit de atentie si la scaderea capacitatii de comunicare si de stabilire a relatiilor interumane", a declarat acelasi cercetator american.Sursa: Banknews
Sursa: Unica
Acer, unul dintre cei mai mari producatori de laptopuri din lume, a lansat o gama speciala de computere portabile adresata mai ales fanilor celebrului constructor auto italian Ferrari
Taiwanezii nu sunt la prima incercare de acest fel, insa noul produs, Acer Ferrari One, promite performante cu adevarat demne de un computer "sport". Pricipalele calitati sunt rapiditatea si portabilitatea, notebook-ul avand un ecran de doar 11,6 inci.
Procesorul este un AMD Athlon 64 X2 dual core cu tehnologii integrate de reducere a consumului de curent. Partea grafica este ATI Radeon HD 3200 Graphics adecvata efectelor vizuale high definition, in timp ce memoria standard este de 4 GB DDR2 667 MHZ. Pretul de start al computerului este de 600 dolari.
Sursa:Banknews
Stimulează producţia de cortizon
Acţiunea antireumatică a veninului de albine a fost observată cu mult timp în urmă, de către apicultori. Ulterior, oamenii de ştiinţă au descoperit că veninul de albine stimulează glandele suprarenale să producă propriul antiinflamator al organismului: cortizonul. Totodată, veninul de albine încălzeşte articulaţia dureroasă (căldura are efect calmant) şi are efect vasodilatator.
Înţepături directe sau injecţii cu venin purificat
Veninul poate fi administrat prin înţepături directe: albina se introduce într-un pahar, care se aplică apoi ca o ventuză pe zona dureroasă şi se aşteaptă până când aceasta înţeapă. Cabinetele care practică această metodă sunt însă foarte puţine în România, cei mai mulţi terapeuţi preferând o metodă mai simplă: injecţiile cu venin purificat şi ambalat în fiole.
Unii specialişti sunt de părere că acest mod de administrare are un efect antiinflamator mai puţin puternic decât cea prin înţepături directe.
Colectarea veninului pentru preparatele injectabile (care se face prin stimularea insectelor cu unde electrice) nu duce, în acest caz, la moartea albinei.
Cât durează curele
O cură începe întotdeauna cu o înţepătură pe zi, apoi se creşte treptat numărul acestora, însă până la maximum trei pe zi. Nu se fac mai mult de zece înţepături pe durata unei cure. După o pauză de o săptămână, tratamentul se poate relua dacă durerile persistă.
Alte metode de administrare
O alternativă mai puţin dureroasă la înţepături sau la injecţii, dar şi mai puţin eficientă, este unguentul cu venin de albine, care se găseşte în magazinele PLAFAR.
Soluţia purificată de venin de albine şi unguentul pot fi administrate prin electroforeză sau prin ultrasonoforeză. Prima dintre metode se foloseşte de curenţi electrici pentru o bună absorbţie în piele, iar cea de-a doua de ultrasunete.
Veninul poate fi introdus în piele şi cu ajutorul acupuncturii. Acele de acupunctură sunt introduse într-o soluţie de venin de albine înainte de aplicarea pe piele.
Există şi pastile cu venin de albine, unele dintre ele în amestec cu venin de şarpe. Ele trebuie administrate numai la recomandarea medicului.
Ce trebuie să ştii despre terapie
Veninul de albine se administrează subcutanat, numai sub supravegherea unui medic.
Este recomandată efectuarea unui test alergologic înainte de a începe tratamentul.
Poţi avea o reacţie alergică chiar şi la câteva săptămâni după ce ai fost înţepat de albină sau injectat cu veninul purificatSursa: Adevarul